... doar un pas!

Indiferent de ce am sperat/visat tot reușesc cumva să mă trezesc la realitate. Realitate în care constat cât de mult am putut să mă mint crezând că acolo undeva există o persoană ce se întreabă dacă imi e bine, dacă merit atenția sa, grija sa ...iubirea sa. Nu aleg să ofer, pentru mine nu e un lucru opțional, eu doar OFER, pur și simplu necondiționat, ăsta sunt ...probabil zodia asta nenorocită este de vină căci altă explicație nu am in ciuda celor prin câte am trecut, nu ..nu e victimizare ci un fapt real.

Trece foarte mult timp de când ajung să simt și până când ajung să o spun, mereu am încercat ca tu întâi să simți ca mai apoi să auzi TE IUBESC. Da, să te simți iubită pe de-a întregul. "Ai reușit" să mă faci să spun asta ca mai apoi s-o treci la capitolul "și altele" aruncându-mă la "persoane blocate". Nu-mi pare rău că am dat voce sentimentelor,indiferent de urmări, consider că așa mi-a fost dat de la Dumnezeu, să mă pot indrăgostii fără să cer in schimb, însă am ajuns la iubire și doare...al naibii de mult.

Tot Dumnezeu mi-a lăsat puterea de a iubii din nou după fiecare despărțire. Chiar de eram "căzut" și sătul de false speranțe, cumva am văzut in ochii tăi acel ceva de nelăsat, însă nu am văzut că acel ceva va fi cel ce îmi va da drumul... Cineva mi-a spus mai demult : uneori trebuie să renunți la oameni, nu pentru că nu-ți pasă ci pentru că lor nu le pasă de tine. Amândoi am pierdut ceva valoros, e bine că m-ai facut conștiient de ce anume ai pierdut și anume TIMPUL TĂU! 

Chiar de eram tăcut, totuși observam lucuri și poate te întrebi de ce nu am zis nimic încă de mai devreme, pt că simțeam că nu mai am energia necesară pt un astfel de contradictoriu, mai ales atunci când observam FAPTE deși aș fi preferat să aud o negație. 

Scriu aceste rânduri și dau un ochi pe telegram...singur, poate asta e menirea mea, fapt ce mă face să cred că sunt incapabil de a fi iubit, la propriu. Nu pot aduce iubire, fericire, liniște... nimănui. Iubesc dar nu sunt iubit iar asta nu e vina cuiva ci doar a mea. Deși nu avem 15 ani... mă întreb ce rost și-a avut masca ce-ai purtat? Îți mulțumesc pentru timpul petrecut alături de mine, mi-ai oferit probabil cel mai important lucru din viață, spun asta pentru că timpul pierdut alături de mine nu ți-l mai poate da nimeni înapoi ... îmi pare rău. PS : Eram bucuros că pot să vin la tine să te văd și să fim împreună măcar 2-3 minute ... atât de mult îmi plângea inima însă mi-ai spus că n-are rost...la momentul ăla parcă nu vroiam să înțeleg, refuzam să cred că ăsta ar putea fi adevăratul motiv, iar acum la doar câteva zile sunt trecut la "persoane blocate", însă dacă aflându-mă aici îți aduce liniște în... atunci aici să "mă ții" Îți mulțumesc... Dacă poți...iartă-mă...