Un gând...un rând...multe suspine

 

A trecut jumătate de an de când nu ne-am văzut.

Atât de mult, încercând să nu mai "intervin", să stau departe de aria ta vizuală, să nu ajungă la urechile tale interesul meu față de tine. Toți mi-au spus și încă îmi spun atunci când vreau să fac ceva/cumva încât să te văd, să stau în banca mea pentru că dacă într-adevăr te iubesc cel mai bine ar fi să te las să mă uiți, să nu intervin în viața ta. Cumva le dau dreptate și totodată aș vrea să înceteze toți, să-și vadă de treaba lor însă ...e mai corect așa, cel puțin față de tine.

În lunile ce au urmat de când am fost amândoi în Herăstrău, am luat diverse lucruri și jucării pentru tine și am sperat că în "weekendul următor" am să ți le înmânez. Nu...Nu au ajuns la tine ci la câțiva copii in ochii cărora am văzut bucuria TA!

Te văd cum crești copile, văd cum distanța dintre noi se mărește pe zi ce trece și tot mai des "mi te mângâi" pe brațul meu. Antonia, maimuțica mea frumoasă...te iubesc...te iubesc.