Același visător nebun

 ... și devine un "mereu"!

Un "mereu" ce se tot repetă...ciclic!

Cineva mi-a spus că este vorba de Teama de Abandon, însă aceasta ar trebui sa fie declanșată de la o vârstă fragedă, nicidecum după 30 ani.

De fiecare dată când am simțit o problemă, sau când am fost nevoit să înfrunt ceva de genul ăsta, asemănător, am găsit absolut mereu puterea de a mă încrede în ... nu știu în ce, probabil mi-am autoindus un motiv de speranță, m-am agățat de ceva, de o posibilă reușită.

Nu știu ce se întâmplă cu mine, probabil știam până azi... dar după un apel video constat că nu mai știu ce sa cred...

De vină...EU! Asta știu sigur!

Oare în ce am găsit eu motivația de a mai spera? Întreb pentru că observ cum se năruie tot, observ cum altcineva poate trece mai departe, și ajung să cred că nu am însemnat nimic, adică văd lejeritatea cu care o face și apoi mă întreb oare eu de ce nu pot ???? De ce nu pot lăsa totul în urmă??? Măcar să copiez daca nu pot face din propria inițiativă... De ce nu pot ?

Am fost jos, foarte jos, m-a ridicat...până la cer, dar ideea nu e asta ci lejeritatea și disponibilitatea cu care a făcut-o. De ce spun că e vina mea ...? Pentru că am fost sceptic deși conștientizam gesturile ei, trăiam ceva prea frumos ca sa fie adevărat, nu era pentru mine, era prea intens, îmi ziceam că nu e adevărat... GREȘIT...

Acum ... Observ că au avut loc niște schimbări, nu m-au inclus ...sau poate că am făcut parte din ele, dar în sens de ...abandon.

PS: La sfârșitul apelului de care am vorbit mai sus țineam ochii cât mai "închiși" și zâmbeam, zâmbeam pentru puterea ei de a se detașa de oameni, de ce îi țineam "închiși" ? Să nu vadă umezeala când am constat că mă număr printre acei oameni...

@.mincinosul #oareosatiamintesti #? ♬ sunet original - MinciNosu'