Unele lupte trebuiesc pierdute

45 de zile au trecut de la ultima îmbrățișare, ultimul zâmbet, ultima gura de aer... Speranța ca o voi putea vedea mai des, m-a tinut oarecum in picioare, mi-a dat putere sa trec peste orice așa-zisă problemă. Mereu am sperat la "weekendul acesta" desi aproape mereu a fost sa fie "poate weekendul urmator". Se lasă așteptat si voi aștepta, chiar daca multa lume mi-a tot zis ca nu e bine, aleg sa sper in continuare ca odata si odata v-a veni si randul meu, chiar daca v-a fi doar pentru cateva momente, stiu ca acestea sunt de neegalat. Aproximativ cu o luna inaintea incheierii anului scolar, am profitat de "ocazie" si o asteptam oarecum in fata scolii, stiam ca e vorba de doar cateva secunde si eram constiient ca nu ma vede nimeni. O singura data, doar o singura data ne-am intersectat privirea si desi i-am observat bucuria pe chip, i-am facut semn sa nu ii spuna bunicii ei, ma temeam de vreun posibil repros dat fiind imprejurarea. M-a privit in ochi, se fâstâcea si parca se "impiedica" tot intorcand capul si uitandu-se la mine. N-am mai rezistat si am deschis bratele, ce a urmat .... imi provoaca lacrimi de bucurie acum, a zvâcnit la propriu din mana bunicii ei si a venit la mine sarindu-mi in brate si strangandu-ma cu toata forta ei. Sincer si bunica s-a bucurat si oarecum m-a certat pentru faptul ca era sa nu spun nimic, o respect pentru acest lucru!

Daca suntem "prieteni" pe tiktok, inseamna ca poti viziona clipul următor https://vm.tiktok.com/ZGJXnCgtR/